Monthly Archives: December 2017


Brașovul va fi legat de două orașe importante ale Transilvaniei, prin două șosele care urmează să fie construite în perioada următoare. Guvernul a aprobat, în ședința sa de astăzi, un memorandum cu privire la proiecte prevăzute în Master Planul General de Transport al României. ”Precum le spuneam brașovenilor, în urmă […]

Comunicat de presă, 28 decembrie 2017


În Şchei, o bătrână care locuieşte singură, cu o pensie mică, a primit zilele acestea o vizită care a bucurat-o. Sunt, în total, câteva familii din Braşov care vor avea sărbători cu mult mai liniştite, prin grija tinerilor social-democraţi. Aceştia au strâns bani de la câteva zeci de membri şi […]

Bucurii înainte de Crăciun


Şcoală-ambasador a Parlamentului European, la acest titlu aspiră elevii şi dascălii Liceului “George Moroianu” din Săcele, una din cele 25 de şcoli candidate din întreaga ţară în acest proiect. Zilele acestea ei au parcurs o nouă etapă în susţinerea candidaturii, organizând un eveniment dedicat UE – un târg tematic, cu […]

Întâlnire a „ambasadorilor” cu europarlamentarul



A face opoziţie politică nu înseamnă să exagerezi, nici să declari lucruri nereale. Un deputat PNL a depus un amendament prin care a solicitat repartizarea sumei de 270 de milioane lei pentru a se face Aeroportul Braşov. Acelaşi deputat, împreună cu colegul ei, afirmă, într-un comunicat că parlamentarii braşoveni ai […]

PSD Braşov a votat pentru aeroport


Camera Deputaţilor s-a pronunţat prin vot final asupra proiectului de lege pentru acordarea unei suprafețe de 11,45 hectare de la Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr, municipiului Brașov, în vederea construirii unui spital. Propunerea a fost aprobată cu  264 voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi […]

Braşovul are teren pentru spital


Tineri social-democraţi din întreaga ţară s-au reunit în acest sfârşit de săptămână la Sâmbăta de Sus. Şedinţa Comitetului Executiv Naţional a fost una de revedere a activităţii din 2017, dar şi de schiţarea coordonatelor lui 2018, din punct de vedere politic. „Tinerii din PSD seamănă cu cei de vârsta lor, […]

Eveniment politic, în weekend – 17 decembrie 2017



Eurodeputatul PSD Răzvan Popa solicită Comisiei Europene să ia măsuri pentru a combate fraudele de pe piaţa maşinilor uzate – aşa cum sunt comercializarea de maşini furate sau falsificarea kilometrajelor de la autoturismele revândute – protejând astfel interesele consumatorilor europeni. Printre soluţiile pe care europarlamentarul le vede aplicabile în acest […]

Eurodeputatul PSD Răzvan Popa cere Comisiei Europene măsuri pentru a ...


Eurodeputatul PSD Răzvan Popa atrage atenţia că formaţiunile europene de Dreapta, prin votul dat în Comisia Juridică a Parlamentului European (JURI) cu privire la decizia de a intra în negocierile interinstituționale pentru regulamentul privind radiodifuziunea, au afectat posibilitatea utilizatorilor de Internet de a avea acces la informaţiile şi programele radiodifuzorilor, […]

Europarlamentarul PSD Răzvan Popa: Dreapta europeană pune piedici accesului la ...


Cătălin Perșoiu, primarul comunei Poiana Mărului Principala problemă, în această perioadă este cea a lemnelor de foc. S-a rezolvat parțial, o rezolvare a întregii probleme va fi posibilă, probabil, peste câțiva ani .Sunt două modalități de procurare a lemnului. Una este să facă cerere la Primărie pentru a li se […]

PSD Braşov, declaraţii 12 decembrie 2017



Către Primăria Municipiului Braşov Către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov   În calitate de europarlamentar, dar şi de cetăţean al acestui municipiu şi judeţ, fac apel către cele două instituţii principal responsabile şi cu atribuţii în privinţa traficului rutier din Braşov: Primăria Braşov, Inspectoratul Judeţean de Poliţie-Poliţia Rutieră, să ia […]

Scrisoare deschisa Răzvan Popa către Primăria Municipiului Braşov şi Inspectoratul ...


Europarlamentarul PSD Răzvan Popa subliniază că proiectul de Buget transmis de către Executiv la Parlament pentru dezbatere și adoptare susține una dintre cele mai importante măsuri fiscale din ultimii 13 ani – reducerea cotei de impozitare. De asemenea, eurodeputatul remarcă alocarea specială de fonduri pentru pregătirea exercitării de către România […]

Europarlamentarul PSD Răzvan Popa: Proiectul Bugetului pe anul 2018 consfințește ...


Braşovenii, care ar fi putut fi interesaţi de acest amănunt, au primit ieri vestea că însuşi Ludovic Orban, şeful liberalilor, dă asigurări că parlamentarii PNL vor vota în favoarea acordării terenului de la Institutul Cartofului. Ne bucurăm că PSD Braşov a reuşit să-l convingă pe Ludovic Orban ca PNL să […]

PSD Braşov, declaraţii 8 decembrie 2017



Braşovul este suficient de bogat să îşi facă un spital fără a apela la terenul de la Institutul Cartofului. Acesta a fost unul dintre argumentele aduse de parlamentarii PNL din Comisia pentru Agricultură a Camerei Deputaţilor, la dezbaterea proiectului de lege pentru acordarea unei suprafețe de 11,45 hectare de la […]

PNL se opune acordării terenului pentru Spitalul de la Braşov


Grupul social-democrat (S&D) a negociat cu succes în Parlamentul European un acord privind pachetul bugetar 2018, acord ce a fost urmat în mare măsură si de celelalte grupuri politice, anunță eurodeputatul PSD Răzvan Popa. Conform parlamentarului european, în urma discuțiilor din Comisia de Bugete a Parlamentului European, prin acest acord […]

Europarlamentarul PSD Răzvan Popa: Grupul S&D din Parlamentul European se ...


”În toate orașele din țară au fost aprinse luminile de sărbătoare”. Așa a început o știre la o televiziune cu audiență mare, în acest weekend. Era o greșeală în cazul Brașovului, dar era una pentru că orașul nostru a rămas atipic, în această privință. Orașul nostru a ratat ocazia de […]

Comunicat de presă Lucian Pătrașcu, 4 decembrie 2017