Aici se lucrează în parteneriat cu Guvernul României!


Românii au posibilitatea să facă, în această perioadă, o recapitulare. Că, de fapt, cam asta se întâmplă din când în când. Oamenii își evaluează opțiunile, trag linia și dau rezultatul. Sigur, există suficientă propagandă care aproape îi face să creadă că dacă văd alb, e de fapt negru. Dar până la urmă văd și când sunt mințiți.

Iar când li se spune că pentru ei nu se face nimic, sau pentru județul lor, au din nou posibilitatea să aleagă. Să aleagă adevărul, sau să vadă negrul despre care vorbeam mai devreme.

Vreau să transmit doar niște informații. Atât. Pentru că, dacă au date suficiente, oamenii pot să judece.

Multă vreme, PNDL era o alăturare de litere care suna familiar doar celor din administrația publică: primari, consilieri locali sau județeni. Programul Național de Dezvoltare Locală are 9 (nouă) ani de când a fost ”inventat”. Este modalitatea cea mai simplă pe care un guvern, tot PSD la vremea aceea, a găsit-o ca să impulsioneze investițiile locale. Iar acest proiect și-a diversificat, treptat, paleta de domenii pentru care pot fi solicitate fondurile guvernamentale. Se miza, la început pe investițiile în apă și canalizare, drumuri asfaltate, școli, creșe și grădinițe și unități sanitare. S-a ajuns, acum, ca până și construirea/ modernizarea/ reabilitarea/ extinderea sistemelor de distribuție a gazelor naturale  și a rețelelor de distribuție a energiei electrice să fie finanțate, printr-o recentă modificare legislativă, adoptată de Parlamentul României.

Practic, trebuie doar să vrei, ca ordonator de credite, și vei accesa banii nerambursabili.

Sigur, din seria ”ceea ce vedeți voi e negru, nu e alb”, se încearcă acreditarea ideii că astfel de fonduri nu sunt în regulă. Fără argumente în sprijinul acestei afirmații. Deși evidența vine și contrazice aceste minciuni. Este o procedură transparentă de stabilire a proiectelor câștigătoare, în așa fel încât, pe baza unui punctaj, se stabilesc ușor câștigătorii. Nu e implicat politicul aici, câștigătorii finanțărilor sunt unitățile administrativ teritoriale conduse de aleși ai tuturor partidelor. Aceștia au fost cei care au stabilit, împreună cu aleșii locali, care sunt prioritățile pentru UAT. Iar atribuirea lucrărilor în cadrul proiectului se face conform acelorași legi în vigoare, cu proceduri de achiziție transparente.

Nu am să mai spun câți bani accesează, în total, autoritățile locale din județul Brașov. Nu cred că este localitate care să-și fi dorit și să nu fi accesat PNDL 1 sau 2. Ba chiar și Județul Brașov a reușit să contracteze lucrări de 77.286.263,84 lei. Poate vă amintiți, brașovenilor li se spune că de la Guvern nu vin bani.   Realitatea este evidentă.

Sunt două investiții în derulare:

Modernizarea si reabilitarea drum judetean DJ 104L, Dacia – Viscri – Bunesti Km 0+000-15+065 ar urma să coste 3.838.114,56 lei, sumă acoperită prin PNDL 1. Tot așa vor veni și cei 625.506,28 lei, pentru Modernizarea si reabilitarea drum judetean DJ 112C, Halchiu – Satu-Nou – Dumbravita – Vladeni, km 2+755 – 14+425

Lor li se adaugă investițiile contractate, Modernizare DJ 102G Victoria – Vistisoara, km 0+900-9+900 (12.941.250,00 lei), Modernizare DJ 108B DJ 105B -Manastirea Brancoveanu-Valea Sambetei, km 0+000-1+400 (3.305.660,00 lei), Pod peste raul Olt pe DJ 105 la km 0+660 in localitatea Voila (14.716.520,00 lei), Pod peste raul Olt pe DJ 131P – Sercaia (DN 1) – Halmeag la km 5+001 (6.344.848,00 lei), Reabilitare DJ 105 – alunecare de teren pe DJ 105, km 9+400 (2.740.886,00 lei), Reabilitare DJ 132 Rupea – Homorod – Mercheasa – Jimbor – lim. judet Harghita km 0+000-18+250 (32.773.479,00 lei).

Investițiile sunt importante, pentru noi toți. Iar în loc de poze electorale, de turist arătând spre un pod care va fi construit, poate că vom vedea acolo doar un panou: AICI SE LUCREAZĂ ÎN PARTENERIAT CU GUVERNUL ROMÂNIEI!

Adrian Iatan

Consilier județean PSD