Categorie Media


Ministrul Sănătății, Sorina Pintea s- a întâlnit, ieri, cu reprezentanții  Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Discuția a avut ca subiect situația parteneriatului cu Primăria Brașov, pentru construirea Spitalului Clinic Regional de Urgență Brașov, dar și importanța proiectelor realizate prin Parteneriatul Public Privat. “Suntem la început în acest domeniu. […]

Comunicat de presă


Reprezentanții PSD în Consiliul Județean au votat în favoarea proiectului de hotărâre a deliberativului, prin care este aprobată componența Echipei Intersectoriale Brașov pentru prevenirea și combaterea violenței domestice și a Regulamentului de organizare și funcționare a acestuia. ”Este o hotărâre la care noi, ca social-democrați, ținem foarte mult. După cum […]

Comunicat de presă


Roxana Mînzatu, deputat PSD ”Tema principală este legată de ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută în Parlament. Este vorba de dezbaterile la bugetul de stat pe 2019 și în special ce amendamente am reușit să admitem, să obținem aprobare la buget care să se refere la lucrări pentru proiecte ale […]

PSD Braşov, transcriere declaraţii 18 februarie



În contextul alocărilor bugetare și a dezbaterilor din Parlament, pe marginea Legii Bugetului pentru anul 2019, obiectivul de investiții “Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav” obține, pentru prima dată de la demarare, finanțare de 23 de milioane de lei de la Bugetul de Stat. Astfel, Aeroportul Brașov primește 13 milioane de […]

23 de milioane de lei, prima finanțare guvernamentală pentru Aeroportul ...


În contextul dezbaterilor la bugetul pentru anul 2019, cei șase parlamentari brașoveni ai PSD împreună cu deputatul UDMR, Izabella Ambrus, au depus un amendament prin care solicită finanțarea proiectului Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav cu suma de 15 milioane de lei. “Proiectul Aeroportului Brașov-Ghimbav va genera dezvoltare economică locală și […]

Amendament PSD pentru finațarea aeroportului Brașov cu 15 milioane de ...


PES activists România a organizat sâmbătă, 9 februarie 2019, la București, în contextul dezbaterilor privind viitorul Uniunii Europene, conferința internațională „Acționează pentru Europa!“. Evenimentul cu caracter civic a reunit peste 500 de militanți PES din toată țara, exponenți ai mediului asociativ și reprezentanți ai mass-media, precum reprezentantul PES activists România, […]

COMUNICAT DE PRESĂ 500 de activiști PES acționează pentru Europa! ...



PSD Brașov va organiza alegeri interne în data de 24 martie 2019, ca urmare a deciziei luate astăzi în cadrul Comitetului Executiv Județean.  Potrivit membrilor CEX, Marius Dunca are susținerea necesară pentru a continua activitatea în funcția organizației județene. Membrii CEX au analizat activitatea politică din ultimii doi ani. Potrivit […]

Decizia Comitetului Executiv al PSD Brașov: Marius Dunca ...


Stațiile de încărcare a mașinilor electrice vor fi mai bine semnalizate și marcate, în Municipiul Brașov. Lucrările vor fi făcute imediat ce condițiile meteo o vor permite. Consilierul local PSD Silviu Achim atrăgea atenția public, în urmă cu două luni, că prizele electrice, mai ales cele din preajma Primăriei, nu […]

Comunicat de presă Silviu Achim


Brașovul se află, de astăzi, pe lista județelor unde se va aplica Programul de de tromboliză intravenoasă în accidentul vascular cerebral. În Monitorul Oficial nr. 92/05.02.2019  a fost publicat ordinul de ministru  care actualizează Ordinul nr. 450/2015 privind aprobarea modului de administrare, finanțare și implementare a acțiunilor prioritare pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu […]

Comunicat de presă



Orașul Zărnești își va reabilita infrastructura spitalicească și va da destinație culturală unei clădiri administrative, cu fonduri europene. Primăria oraşului Zărneşti a depus două proiecte și a semnat contractul de finanțare pentru un altul, în 2018. ”Avem în vedere îmbunătăţirea vieţii locuitorilor orașului, de la nevoile de bază, până la […]

Comunicat de presă


După ce a realizat consultări cu membri ai societății civile pe tema obligativității educației pentru sănătate în școli, deputatul PSD, Roxana Mînzatu anunță introducerea în legea educației naționale a unei noi prevederi, la articolul 65: „Ministerul Educației Naționale în colaborare cu Ministerul Sănătăţii elaborează o strategie privind educaţia pentru sănătate […]

Victoria educației pentru sănătate! Drumul de la opțional la materie ...


Ministrul Sănătății a făcut o vizită la Brașov pentru a lua act de  retehnologizarea unității de arși din Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, printr-o sponsorizare. Nu doar atât, însă, pentru că o dimensiune foarte importantă este cea a legislației de suport pentru terapia intensivă aferentă a acestor două paturi, […]

Ministrul Sănătății, vești bune pentru Brașov



Organizația Femeilor Social Democrate Brașov a derulat la Săcele, Rupea și Codlea, pe parcursul a două zile, 13 și 14 decembrie, inițiativa  “Povestea următorului secol”, prin care și-a propus să încurajeze copiii să citească și să se apropie cu plăcere de cărți, de povestiri, de istorie. Potrivit datelor furnizate de […]

OFSD Brașov încurajează copiii să citească


Mihai Cîmpeanu, viceprimar Codlea ”La Codlea avem 142 de instalații puse pe stâlpi, 11 traversări, 13 figurine la sol (îngerași și moși de Crăciun). Pe zidul Cetății se află o figurină luminoasă, de asemenea. Instalația, de pe bradul de 19 metri,are 6 kilometri lungime. Bradul este pus în fântână, care a […]

PSD Braşov, declaraţii 11 decembrie


Astăzi, doi parlamentari care au candidat și au fost aleși în Parlament pe lista PSD au optat să părăsească partidul. Gestul lor mă dezamăgește pentru că decizia lor de astăzi este o trădare a partidului care i-a trimis în Parlament. Este o trădare a unei echipe politice care i-a susținut […]

Declarație Marius Dunca