Comunicat de presă


Social-democratii brașoveni au luat parte la Parada Junilor, că în fiecare an. De altfel, câțiva sunt și membri ai unor cete.

“Tradițiile sunt cele care ne fac pe noi, ca români, să fim mereu uniți. A fost o mare bucurie pentru mine să răspund “Adevărat a înviat” la salutul Junilor, împreună cu brașovenii prezenți. M-am bucurat să fiu alaturi de colegii mei la acest eveniment și să îl avem ca oaspete pe ministrul Culturii, Daniel Breaz.”, a declarat președintele PSD Brașov Marius Dunca.

„Aceasta tradiție, această coborâre a junilor din Șcheii Brașovului reprezintă un eveniment de ținută culturală și îi felicit pe toți cei care sunt implicați în păstrarea acestor tradiții. Am văzut nu doar oameni simpli, am văzut din mai multe paliere ale societății, oameni care sunt dornici de păstrarea tradițiilor. Îi felicit încă o dată și le mulțumesc pentru faptul că păstrează tradițiile în municipiul Brașov și nu numai tradițiile brașovene, tradițiile întregii Românii și ale românilor. Toate aceste evenimente culturale care se desfășoară România, pe baza unor proiecte depuse la Ministerul Culturii, vor fi sprijinite din punct de vedere financiar, astfel încât dezvoltarea și continuitatea lor să fie făcută de la un an la altul. Cât despre afișarea reprezentanților liberalilor în culorile formațiunii, mi se pare Incredibil. Nu știu să respecte tradițiile atunci când este vorba de tradiție. Atunci când este vorba de eveniment cultural , trebuie să vii să le respecți ca atare, nu să vii să faci din tot un eveniment politic”, considera ministrul Daniel Breaz.

Eurodeputatul Răzvan Popa a fost cel care a invitat reprezentanții fiecărei cete de Juni, de Ziua Națională, la Bruxelles.

“E o sărbătoare extraordinară, un patrimoniu cultural viu, pe care trebuie să-l sprijinim an de an, așa cum am făcut, indiferent de culoarea politică, pentru că este un eveniment al Brașovului. Noi trebuie sa ne mândrim cu ceea ce avem că urmare a acestui obicei. Faptul că Juni încă păstrează această tradiție, cu eforturi, este un lucru extraordinar, iar nou trebuie sa facem tot ce putem sa sprijinim această sărbătoare”, a declarat Răzvan Popa.