Comunicat de presa, Lucian Patrascu, 23.09.2019


Lucian Pătrașcu, președinte PSD Municipiul Brașov, secretar de stat: La București se poate, la Brașov sunt numai minciuni electorale!

Propun ca medicii și profesorii să primească locuințe de serviciu, în condițiile în care  Primăria Brașov deține mai multe imobile ce nu sunt date spre folosință.

Cu banii ce erau pregătiți pentru modernizarea unei TOALETE se pot achiziționa 4 sau 5 apartamente!

În campania electorală din 2016, atât primarul Brașovului, cât și reprezentanții PNL au promis construirea de locuințe ANL care să fie oferite, în special, medicilor și profesorilor. La fel cum s-a întâmplat și cu alte promisiuni ale liberalilor, la Brașov totul a rămas la nivel declarativ, așternut pe hârtie. S-a mutat vreun medic în vreo locuință pusă la dispoziție de Primăria Brașov? Nu! Pentru că au fost numai minciuni în ochii brașovenilor, minciuni electorale, practicate din patru în patru ani. Paradoxal este faptul că Primăria Brașov deține aproximativ 60 de locuințe în cartierul Răcădău, locuințe pe care ar putea să le dea în folosință.

În schimb, avem numeroase exemple, cum alte orașe atrag tinerii, oferindu-le facilități, tocmai pentru a-i face să se stabilească și să-și întemeieze acolo o familie. Este și cazul Bucureștiului care derulează un program prin care se are în vedere achiziționarea unui număr de 600 de apartamente. Deja s-au cumpărat 177 de apartamente cu 3 camere, 2 camere și garsoniere. Locuințele de serviciu vor fi oferite medicilor și au chirii cuprinse între 97 și 110 lei pe lună, o sumă modică.

Știm cu toții că la Brașov natalitatea este în scădere, sporul natural este unul negativ. Dacă ar fi oferite o serie de astfel de facilități, tinerilor, atunci orașul ar avea o șansă și nu și-ar mai pierde populația, așa cum se întâmplă în prezent.

Din acest motiv, prin consilierii locali PSD vom depune un proiect de hotărâre care să aibă în vedere atribuirea acelor locuințe, cât și achiziționarea de către municipalitate a unor apartamente care să fie, mai apoi,  puse la dispoziția tinerilor medici sau profesori ce vor să profeseze la Brașov și să se stabilească în orașul nostru. Decât să irosim sume mari de bani pe modernizarea unei toalete (a nu se înțelege că nu suntem de acord cu modernizarea toaletelor în oraș), mai bine, cu echivalentul acestei sume, municipalitatea ar putea achiziționa 4 sau chiar 5 apartamente. Să gândim mult mai pragmatic și mai util pentru comunitate!

Categoric trebuie să avem și toalete în oraș, dar nu la prețuri de vile de lux! În cazul de față, municipalitatea deține deja apartamentele, rămâne doar ca cineva să se ocupe de formalități.

De asemenea, putem extinde acest proiect și către alte categorii sociale. De-a lungul timpului s-au cheltuit la Brașov, sume mari de bani, fără niciun folos. Este imperios necesar să folosim banul public în folosul comunității, al cetățeanului și nu al intereselor unor grupuri. Am convingerea că propunerea noastră, a PSD va fi bine primită și votată în Consiliul Local de toți consilierii, indiferent de apartenența politică. Promitem brașovenilor că vom avea grijă ca acest proiect să fie dus și la îndeplinire, nu să zacă prin sertare, ca multe altele.

Biroul de presă PSD Brașov