Declarații Răzvan Popa, europarlamentar PSD- conferința de presă din 10.05.2019


Din punctul nostru de vedere, Summitul de la Sibiu, de ieri, a fost un summit ultra politizat al celor de la Partidul Popular European împreună cu PNL-ul , care a strict esența acestui summit. Declarațiile politice ale acestui summit au arătat foarte clar eșecul dreptei care a condus Europa în ultimii ani. Se acceptă, din nou, ideea unei Europe cu două viteze, se reiterează ceea ce ar fi trebuit deja să se întâmple și să existe, vorbim din nou de dublul standard și nu doar al produselor, ci al felului în care sunt tratate statele mai nou intrate sau statele mai puțin dezvoltate.

Premierul olandez Mark Rutte tratează din nou România ca pe o țară de mâna a doua. Este revoltătoare, discriminatorie și total incorectă poziția Olandei față de aderarea României la Spațiul Schengen. Acesta este un drept al românilor în calitate de cetățeni europeni, pe care Olanda refuză să îl respecte. Este profund imoral să fim tratați așa de tara în care ING spăla milioane de euro și apoi își negociază amenda cu procurorii. Halal justitie, halal stat de drept. Premierul Rutte este doar un populist, care își face campanie electorală pe spatele românilor, respingând ideea unei integrări mai avansate, precum și teza proaspăt adoptată la Summit-ul de la Sibiu: o singură Europă – de la est la vest și de la nord la sud. Acesta recurge la un șantaj mizerabil la adresa României fiind interesat de privatizarea în condiții foarte avantajoase a Portului Constanța. O afacere de 1 miliard de euro. Românii trebuie să știe că Olanda refuză să ne dea viza pentru Schengen doarece nu vrem să-i oferim pe tava Portul – o nouă vacă de muls pentru capitalul occidental. Așa vrem să arate Europa?!

Știm foarte bine că România a îndeplinit toate criteriile de aderare la Spațiul Schengen, cu costuri foarte mari, încă și-a și depășit obligațiile intrând în sistemul Visa, lucru pe care îl fac țările din spațiul Schengen. Și totuși, ni se refuză accesul în spațiul Schengen, din motive pur politice și economice ale Olandei! Este de neacceptat ca o țară a cărei principală bancă spală bani de ordinul a milioane de euro, să vină să dea o lecție României și românilor! Ne așteptam ca la Summitul de ieri președintele Iohannis să pună în discuție problema MCV-ului, problema aderării României în spațiul Schengen, pentru că românii merită să fie tratați ca toți cetățenii din Uniunea Europeană!