PSD Braşov, transcript declaraţii 19 aprilie


Ariana Bucur, inspector școlar general ISJ Brașov ” Guvernul PSD a reușit să plătească hotărârile judecătorești, iar cu această ocazie se încheie practice, toate diminuările salariale din perioada PDL, începute în 2008 și de atunci, în tranșe, banii aceia au fost restituiți personalului din educație. Așadar, cu această ocazie în luna aprilie, am încheiat plata acestor hotărâri. Rămâne în continuare de achitat o parte legată de dobânzile aferente acestor hotărâri judecătorești. Cu alte cuvinte, considerăm că anul 2019, capitolul legat de acea tăiere nedreaptă de salarii, în sfârșit, s-a încheiat. Cert este că hotărârile judecătorești sunt au fost în valoare de aproximativ 23 de milioane RON, în județul Brașov, au fost achitate până la această dată, zilele de salariu fiind până astăzi, deci marea majoritate a personalului didactic și-a primit banii.

În plus, aș dori să subliniez încă o măsură, de asemenea reparatorie, realizată tot de Guvernul PSD, cea legată de un spor acordat personalului care lucrează în învățământul special, cu copiii cu deficiențe, cerințe educaționale speciale. Este vorba de 15% din salariu care se acordă personalului din unitățile școlare și din Centrul Județean de Asistență și Resurse Educaționale.

De asemenea, încă o măsură reparatorie, se acordă un procent de 10%, personalului de conducere și personalului din inspectoratele școlare, un spor neuropsihic.

Toate acestea sunt rezultatul aprobării Legii 61, respectiv a Ordonanței 41, care aduce modificări și completări la Legea 153/2017. Din acest moment, nu se mai poate discuta despre o nemulțumire a personalului din învățământ legată de salarizare. Cred că este momentul ca toți cei implicați în educație să se focuseze acum de activitatea didactică, pentru cele două luni de zile dinaintea examenelor naționale. În acest fel putem ține fruntea sus în fața copiilor și părinților acestora sub aspectul veniturilor materiale. Aș dori să mai subliniez că, față de anul anterior, practic există o majorare salarială de aproximativ 36%, deci este o realizare a acestui guvern, care trebuie recunoscută.

Pe lângă aceste majorări salariale, există un proiect la nivelul Ministerului Educației Naționale, care vizează dotarea unităților școlare cu table interactive și dotarea elevilor cu tablete. Așa cum știți, suntem în era digitalizării, a Revoluției industriale IV și încercăm să dotăm unitățile școlare cu mijloace moderne. Categoric, pe lângă această dotare va trebui să se desfășoare și o formare a personalului didactic care va exploata aceste mijloace de învățământ, astfel încât activitatea să fie cât mai atrăgătoare pentru copii. Așa cum știți, există un proiect cu acronimul CRED în care urmează să fie formate, la nivel național 55.000 de grade didactice pentru noile programe lansate acum doi ani de zile, în cadrul acestui proiect realizându-se și resurse educaționale deschise, care să poată fi exploatată de pe toate aceste deviceuri cu care să fie dotate unitățile școlare. Cu alte cuvinte, salarizare bună, dotarea urmează, suntem pe drumul cel bun.

Alexandra Crivineanu, consilier local, purtător de cuvânt PSD Brașov ”Aș dori să mai completez și eu referitor la niște date la nivel național cu privire la sumele pe care le-au câștigat în instanță cadrele didactice. Peste 710 milioane de RON au fost transferați de la buget, la Ministerul Educației, aceste sume până la data de 25 aprilie, cum spunea și doamna inspector general, vor fi acordate cadrelor didactice. Este vorba despre 88 de milioane de RON pentru punerea în executare a sentințelor judecătorești reprezentând diferențe salariale, 5 milioane de RON pentru achitarea dobânzilor legale generate de sentințele judecătorești, 272 de milioane de RON pentru punerea în aplicare a legii 85/2016 privind plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada octombrie 2008-mai 2011. Legat de nivelul salariului la Brașov, salariul mediu net era de 2.337 RON în 2018, iar astăzi a crescut la 3.239 RON, în învățământ. Și mai vreau să spun ceva legat de municipiul Brașov, că tot s-a votat bugetul în Consiliul Local. Municipiului Brașov i-au fost acordate, anul acesta, de la bugetul de stat pentru capitolul educație învățământ 19,3 milioane RON cu aproape 3 milioane RON mai mult față de anul 2018. Iată deci, se vede o preocupare și o prioritate a actualei guvernări și pentru municipiul Brașov.

Roxana Mînzatu, deputat, vicepreședinte PSD : ”Pentru astăzi o să încerc să vin cu informații complementare pe ceea ce înseamnă finanțarea investițiilor în clădirile și dotările județul Brașov. Pentru copii este foarte important să aibă cadre didactice motivate. Motivarea și recompensarea salarială înseamnă respect, dar pentru copii este important și în ce măsură condițiile, confortul din clădirile în care fac școală sunt adecvate. Așa cum știm, unitățile de învățământ sunt în proprietatea autorităților locale, primării, consilii locale, ele investesc din bugetul propriu, atrag și fonduri europene. Vreau să comunic astăzi ce face Guvernul în sprijinul autorităților locale, unde investește Guvernul României fonduri pentru a asigura un grad sporit de confort și condiții bune pentru procesul educațional al județului nostru. Așa cum știți, am mai avut o conferință de presă, principalul program de finanțare pe care autoritățile locale îl pot accesa de la Guvernul României, pe care autoritățile locale îl pot accesa la Ministerul Dezvoltării, este Programul Național pentru Dezvoltare Locală PNDL. Autoritățile locale au posibilitatea să acceseze fonduri și pentru unitățile de învățământ, dar și pentru alte investiții necesare precum apă, canal drumuri și o să detaliem poate aceste categorii și în altă conferință de presă. Astăzi o să vorbim despre măsura în care autoritățile locale din județul Brașov au accesat  PNDL pentru a investi în clădiri și dotări pentru educație. Avem, desigur, informațiile statistice. Practic, în județul Brașov avem o investiție din partea Guvernului de circa 59 de milioane de RON, înseamnă 37 de obiective de investiție, finanțate prin PNDL 1 și 2, în diverse stadii, toate sunt, desigur, contractate. Pentru toate avem contracte de finanțare semnate. În ceea ce privește creșele, avem două proiecte care înseamnă construcții noi de creșe, în Codlea o creșă mai mare, iar cealaltă din orașul Ghimbav. În ceea ce privește grădinițele, avem 14 obiective de investiții. Se construiesc, cu bani de la Guvernul României, 10 grădinițe noi în județul nostru, în Acriș (Vama Buzăului), în Ungra, în satul Izvor (Tărlungeni), Ormeniș, Moieciu de Sius, în satul Bogata (Hoghiz). În Crizbav și Cristian se construiesc grădinițe noi cu fonduri europene, menționez aceste două localități că au accesat fonduri prin PNDR. În Bunești și Bod, de asemenea, se construiesc cu bani de la Guvernul României grădinițe noi. Avem și patru reabilitări de grădiniță existente, finanțate din bani de la Guvernul României, Grădinița cu program prelungit din Rupea, Grădinița nr.1 din Victoria, Grădinița nr.3 din Zărnești și grădinița din Satu Nou, comuna Hălchiu.

Intrând în zona investițiilor pe care autoritățile le fac cu bani de la Guvern pentru școli și aici prioritate atunci când s-au depus proiectele, Guvernul a impus ca  prioritate investițiile în școlile care nu au autorizație de funcționare, avem în județul Brașov 18 investiții în modernizări,  reabilitări, extinderi de corpuri de clădire la școlile existente din județul nostru, pot fi și doar dotări. Avem în Vulcan și la școala din Vulcan, acolo avem si cele mai multe proiecte, de dotare cu centrală termică, extinderea unui etaj; avem investiții la școala din Viștea de Jos, la Vama Buzăului Teliu, acolo, din câte știu, este un proiect închis, e vorba de realizarea unei fose septice, investiții în clădirea școlii de la Șinca Veche, de la Sâmbăta de Sus, în satul Ileni (Mândra), la JIbert,  la școala din Holbav avem o extindere, în Hălchiu, în Drăguș, Crizbav, Apața și două școli din Zărnești, școala 1, școala 3 și, de asemenea, la școala din Predeal avem investiții finanțate de govern. În ceea ce privește liceele, avem trei investiții finanțate prin Programul Național pentru Dezvoltare Rurală, două sunt în orașul Victoria, o investiție la Colegiul Tehnic, cealaltă la Liceul Teoretic și o altă investiție, care din câte știu,  este finalizată la Liceul din Predeal. În plus, un proiect care este contractat, la Compania Națională de Investiții este construirea unei săli de sport în Municipiul Făgăraș, care valorează 4,8 milioane RON.

Este important să urmărim modalitatea în care aceste proiecte avansează, stadiul în care sunt, până la urmă, deși avem la dispoziție și fonduri europene, deși autoritățile locale investesc și ele din resursele lor, credem că este important să subliniem că și Guvernul României sprijină comunitățile să investească în ceea ce înseamnă școli mai bune.

În final vreau să completez, pentru că o auzeam pe doamna inspector menționând un subiect foarte important pentru Guvernul PSD, și anume digitalizarea Educației. În noiembrie anul trecut s-a semnat un proiect foarte mare pentru ceea ce înseamnă introducerea internetului tip wireless în 4.500 de școli. Este un proiect semnat pentru o valoare de 45 de milioane de euro, finanțate din Programul Operațional Competitivitate. Din câte știu, undeva în primăvara aceasta licitația a pornit, sunt trei consorții care au și depuse oferte pentru a instala echipamentele wi-fi, sunt 20.000 de echipamente pentru cele 4.500 de școli, din câte știu competitorii sunt Huawei, Orange și Telekom. Proiectul avansează și va avea și o componentă de instruire a cadrelor didactice pentru ceea ce înseamnă utilizarea resurselor online, deci nu doar instalarea echipamentelor care permit accesul facil la internet, ci și instruirea profesorilor care folosesc toate aceste tehnologii și metode moderne, care să facă atractiv procesul educational. Am încredere că acest proiect dedicat digitalizării educației va avea avea un efect benefic, la nivel national, dar și în județul Brașov.

Biroul de presă al PSD Braşov